56 de organizații agricole din România cer introducerea în cultură a Organismelor Modificate Genetic (OMG)
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Miercuri, 08 Septembrie 2010 22:30

Un număr de 56 de organizații agricole din România cer introducerea în cultură a plantelor modificate genetic. „Solicităm Guvernului României, în special domnului prim-ministru Emil Boc, susținerea ministrului agriculturii, ValeriuTabără, în demersul acestuia privind problematica plantelor ameliorate genetic, care reprezintă un instrument de garantare a veniturilor agricultorilor din România, un mijloc de protecție a mediului înconjurător, aduce României pe întregul lanț de la producător la consumator o economie de circa 1 miliard de euro anual”, se arată într-un comunicat transmis de Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

Comunicat integral al FNPAR îl găsiți la secțiunea Comunicate.

Recent, 73 de ONG-uri i-au cerut premierului Emil Boc să-l demită pe noul ministru al agriculturii Valeriu Tabără întrucât acesta este în conflict de interese. ONG-urile susțin că din ultimele declarații ale lui Valeriu Tabără reiese că acesta păstrează legătura cu Monsanto, cel mai mare producător de OMG.

 

 

Cultivarea Organismelor Modificate Genetic (OMG) este un subiect controversat la nivel mondial. Mai multe țări precum Franța, Ungaria, Austria, Germania au comandat studii privind efectele plantelor modificate genetic, care au relevant efectele negative ale unor soiuri de porumb, rapiță și soia asupra mamiferelor. Spre exemplu, un studiu publicat în Franța în decembrie 2009, arată că cercetătorii de la CRIIGEN și Universitățile din Caen și Rouen au descoperit un număr de efecte secundare asupra organelor sexuale la mamifere precum și efecte de dependență ca urmare a consumului de organisme modificate genetic (OMG). Aceste efecte sunt rezultatul celui mai nou studiu comprehensiv realizat de cele trei unități de cercetare din Franța, în cadrul căruia s-au evaluat efectele asupra sănătății mamiferelor a trei principale OMG. Prin studiilor efectuate asupra mamiferelor (șoarecilor de laborator) pe o perioadă de 90 de zile cu varietățile de porumb modificat genetic MON810 și MON8163 (producătoare de insecticid) și NK603 (absorbant de ierbicid Roundup), cercetătorii subliniază în mod clar efecte adverse asupra rinichilor și ficatului, organele de detoxifiere dietetică, precum și diferite niveluri de efecte negative asupra inimii, glandelor suprarenale, splinei și sistemului homeopatic.
Cele trei varietăți de porumb modificat genetic evaluate, sunt autorizate pentru consum piața europeană în acest moment. Mai mult decât atât, porumbul modificat genetic MON810 este autorizat și pentru cultivare comercială în Uniunea Europeană. România este una din cele doar șase țări din UE care cultivă acest porumb.

De cealaltă parte, susținătorii cultivării OMG consideră că nu există dovezi că acestea ar avea efecte negative asupra sănătății oamenilor, iar agricultura ar ar putea asigura suficientă hrană pentru o populație în continuă creștere.