Painea "Adriana", primul produs traditional obtinut dupa noile reguli
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Miercuri, 12 Martie 2014 14:36

 

Painea “Adriana”, produsa in județul Brașov, la Ghimbav, este primul produs tradițional atestat dupa noile norme de atestare a produselor traditionale, aprobate anul trecut, dupa ce, in ultimii ani, piata a fost invadata de produse prezentate drept "traditionale".

“Pâinea tradițională Adriana” se obține din făină de grâu albă, care provine din zona Țara Bârsei, drojdie de panificație, sare iodată, cartofi din zona Brașov și Covasna și apă, procedeul de obținere este tradițional, respectiv operațiile de pregătire a materiilor prime și auxiliare, dozarea acestora, divizarea aluatului, modelarea, baterea cojii, ambalarea care se execută manual, potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

 

 

Cei înregistraţii în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) vor avea pe etichetă un logo de produs tradiţional. Logoul naţional este proprietatea exclusivă a MADR. Folosirea logoului naţional fără respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul ordin se pedepseşte conform prevederilor  legale în vigoare.

Produsul atestat ca tradiţional va reflecta aşteptările consumatorilor, fiind fabricat din materii prime locale, va prezenta o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, şi va avea în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare manuale, toate acestea dovedind un mod de lucru tradiţional.

Atestatele eliberate anterior rămân valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin.