Faimoasa branza de Taga se vinde si online: fermierii care au preluat o fabrica inchisa de Napolact isi fac magazin virtual pentru „camembertul romanesc“
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Miercuri, 01 Martie 2017 23:37

Fermierii clujeni care au inchiriat de la Napolact fabricuta din Cluj unde se produce „camembertul romanesc”, sub numele „Produs de Taga”, vin cu o noua premiera pe tara: vor lansa, la finalul saptamanii, un site unde isi vor comercializa produsele. Strategia prevede promovarea pe Facebook, Google si YouTube.

Saptezeci de fermieri salvau, in toamna lui 2014, primul produs romanesc cu denumire de origine protejata in Uniunea Europeana – casul Nasal, un tip de branza similara cu camembertul francez, al carui gust deosebit era dat o bacterie care se gaseste intr-o pestera din comuna Taga, judetul Cluj, scrie Adevarul. Cu cateva luni inainte, compania olandeza Friesland, actionarul majoritar al Napolact, proprietarul fabricutei din satul Nasal, decidea stoparea productiei deliciosului aliment si intrerupea o traditie ce dateaza din 1970. Unitatea avea 12 angajati. Crescatorii de bovine reuniti in Cooperativa Agricola Somes Aries, o entitate care livreaza 40.000 de litri de lapte zilnic, au inchiriat fabrica din Taga si au repus-o pe picioare.

In februarie 2015 se scotea pe piata prima sarja de branza produsa de fermierii clujeni. „In februarie am produs 1,5 tone de branza, in iulie am atins 2,5 tone, iar luna trecuta, in ianuarie 2016, productia a ajuns la 3,7 tone”, ne spune Andrei Prodan, noul director al fabricii de la Taga, care si-a schimbat denumirea in„Fabrica de branzeturi Transilvania”. Daca initial se producea doar casul de Nasal pentru Napolact, acum de pe poarta fabricutei din Taga ies inca patru sortimente: „Montana”, „Moeciu”, „Bobalna” (dupa retetele imprumutate de la Napolact) si Produs de Taga, un sortiment original similar cu camembertul.

„Trebuie sa ne adaptam”

Cand am asistat la repornirea fabricii de la Taga de o mana de fermieri priceputi la cresterea vacilor, nu as fi crezut ca dupa mai bine de un an de zile cuvinte precum vanzari online, facebook, google, youtube, like, share vor fi folosite in aceeasi fraza cu branza de Nasal. Se intampla acest lucru de cand Andrei Prodan (26 de ani), un tanar fermier a intrat in Consiliul de Administratie al Cooperativei Somes Aries fiind insarcinat cu partea de comunicare si marketing. „Vine un val de schimbari si noi trebuie sa ne adaptam.

Vanzarea online a produselor este o oportunitate si nu vorbim de foarte mari investitii. In cooperativa lucram impreuna oameni de 20 de ani cu oameni de 50 de ani. Noi, cei mai tineri, cunoastem unelte noi in piata, care ar fi inutile fara experienta si indrumarea celor mai in varsta”, sustine Andrei, care din martie va fi director al Fabricii de Branzeturi Transilvania. Pe langa magazinul online, care va fi lansat la finalul saptamanii, noul director vine si cu o strategie de promovare pe termen lung. In acest moment, sortimentele de branzeturi produse la Taga se distribuie cu ajutorul Agrocluster Transilvania in magazine din reteaua Everest, Bonas si la Iulius Mall, iar tratativele sunt avansate cu hipermarketurile Carrefour si reteaua Cosm-Fan, carmangeria Sannicoara. De la finalul saptamanii, branzeturile de la Taga vor putea fi cumparate din magazinul online, care va fi incorporat in siteul cooperativei somesaries.ro. „Fenomenul prin care oamenii isi schimba obiceiuri se numeste constientizare si se produce prin educatie. Acest proces dureaza, dar daca il sustii si cu argumente privind incurajearea productiei locale, dar si cu un pret bun si cu un produs de buna calitate, atunci sansele sa reusesti sunt foarte mari”

Andrei Prodan, fermier: Branza de la Taga pe Facebook, Google si Youtube

„Obiectivul nostru este sa ajungem direct la consumator. Vrem sa atingem publicul tanar, care este interesat de alimentatia sanatoasa, pentru ca stilul de viata sanatos a devenit un trend. De asemenea, consumatorii carora ne adresam sunt cei care apreciaza un produs local, natural si traditional”, spuns Andrei. Vanzarea online vine si cu un avantaj foarte important: „preturile vor fi mai bune, intrucat scad cheltuielile”, spune tanarul, precizand ca transportul va fi gratuit pe raza judetului Cluj, in limita unei valori minime a comenzii. Se va deschide si o linie telefonica unde se pot face comenzi. Deocamdata, produsele vor fi transportate prin curier. Dupa lansarea siteului urmeza o campanie de promovare pe internet, motiv pentru care Prodan a cerut ajutorul unui consultant extern, Alexandru Suciu. „O sa ne axam mult pe promovarea online, prin intermediul platformelor consacrate Facebook si Google, iar dupa ce se materializeaza magazinul online vom aborda si promovarea printr-un canal YouTube pentru a arata clientilor nostri, ce inseamna povestea unui produs traditional, facut dupa o reteta de 200 de ani, in era ciberneticii”, spune Alexandru. El a conceput o strategie pe termen lung: „Dupa ce lansam magazinul, vrem sa construim pe partea de awareness (constientizare-nr) , la nivel local, pe brandurile pe care le producem la Taga si sa ne dezvoltam notorietatea in jurul procesului de productie si distributiei locale. Si mai ales, vrem sa atragem tinerii prin aducerea valorilor traditionale in stilul lor de viata modern. Suntem pregatiti sa ne atragem potentialii clienti cu activitati speciale. Un exemplu ar fi promovarea branzeturilor in evenimente dedicate, alaturi de degustari de vin in pestera de la Taga".

Cum convingi romanii sa cumpere produse locale

Intrebat „cum ii vor convinge pe clienti sa consume produse locale?”, Prodan spune: „Fenomenul prin care oamenii isi schimba obiceiuri se numeste constientizare si se produce prin educatie. Acest proces dureaza, dar daca il sustii si cu argumente privind incurajearea productiei locale, dar si cu un pret bun si cu un produs de buna calitate, atunci sansele sa reusesti sunt foarte mari”.

Sursa: Adevarul