Bani europeni pentru infrastructura de baza si de acces agricol si silvic, dar si pentru protejarea patrimoniului cultural
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Joi, 23 Martie 2017 11:49

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) va lansa in perioada 28 martie  – 30 iunie 2017 sesiunea de primire a proiectelor de investitii aferente submasurilor (sM) din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin care se acorda fonduri nerambursabile pentru proiecte de infrastructura de baza si de acces agricol si silvic, dar si pentru cele privind protejarea patrimoniului cultural.

Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisa solicitantilor de fonduri europene nerambursabile din intreg teritoriul national incepand din 28 martie, ora 09:00 si are o alocare distincta pentru potentialii beneficiari care realizeaza proiecte in arealul ITI (Investitii Teritoriale Integrate) Delta Dunarii.

In cadrul acestei sesiuni se vor putea depune solicitari de finantare a proiectelor de investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice (submasura 4.3), pentru crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica (submasura 7.2) si pentru protejarea patrimoniului cultural (submasura 7.6).

Fondurile totale disponibile solicitantilor de finantare pentru aceste tipuri de investitii sunt de peste 647 milioane de euro, din care 68,7 milioane de euro sunt rezervate pentru finantarea investitiilor realizate in teritoriul ITI Delta Dunarii.

Alocarea bugetara stabilita pentru sesiunea 2017 aferenta submasurii 4.3 – Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice este de 121.484.224 euro, impartita astfel: pentru componenta de infrastructura agricola disponibilul alocat este 32.784.224 euro si pentru componenta de infrastructura silvica alocarea este de 88.700.000 euro. Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru componenta de drumuri agricole si de 25 puncte pentru componenta de drumuri de acces silvic.

Pentru sM 7.2 – Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica alocarea financiara aferenta sesiunii 2017 este de 356.139.770 euro, defalcata astfel:

1. pentru infrastructura de apa/ apa uzata, alocarea bugetara este de 142.455.908 euro, din care 42.736.772 euro pentru zona montana;

2. pentru infrastructura rutiera de interes local, alocarea bugetara este de 178.069.885, din care 53.420.966 euro pentru zona montana;

3. pentru infrastructura educationala si sociala, alocarea bugetara este de 35.613.977 euro, din care 10.684.193 euro pentru zona montana.

Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru infrastructura rutiera si pentru cea educationala si sociala, iar pentru infrastructura de apa/ apa uzata este de 25 de puncte.

Alocarea financiara pentru aceasta sesiune de depunere aferenta sM 7.6 Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural este de 100.483.287 euro, din care 30.144.986 euro sunt alocate pentru investitiile realizate in zona montana. Pragul minim de depunere pentru acesta submasura este de 20 puncte.

De asemenea, in intervalul 28 martie  – 30 iunie 2017 se desfasoara sesiunea de depunere a proiectelor de investitii prin submasurile 4.3, 7.2 si 7.6 din cadrul PNDR 2020 aferente zonei ITI Delta Dunarii (cuprinde teritoriul Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii si localitati din judetele Tulcea si Constanta – vezi Anexa privind lista UAT zona ITI, la Ghidul solicitantului).

Alocarea bugetara stabilita pentru submasura 4.3, componenta de infrastructura agricola – ITI Delta Dunarii este de 3.000.000 de euro. Pragul minim de depunere privind scorul unui proiect este de 20 de puncte. Pentru componenta infrastructura de acces silvic – ITI Delta Dunarii alocarea este de 1.700.000 de euro. Pragul minim este de 25 de puncte.

In ceea ce priveste sM 7.2 din arealul ITI Delta Dunarii, alocarea financiara stabilita pentru sesiunea 2017 este de 55 milioane de euro, impartita astfel:

ü 17.000.000 euro pentru infrastructura de apa/ apa uzata;

ü 33.000.000 euro pentru infrastructura rutiera de interes local;

ü 5.000.000 de euro pentru infrastructura educationala si sociala.

Pentru sM 7.2 – ITI Delta Dunarii pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru infrastructura rutiera de interes local si pentru infrastructura educationala si sociala, iar pentru infrastructura de apa/ apa uzata pragul minim este 25 de puncte.

Alocarea bugetara stabilita pentru sM 7.6 din arealul ITI Delta Dunarii este de 9.000.000 de euro, iar pragul minim de depunere este de 20 de puncte.

Cererile de finantare se depun on-line pe pagina de internet a Agentiei, www.afir.info, pana in data de 30 iunie 2017, ora 16:00 sau pana la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru intocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii, solicitantii de fonduri nerambursabile au la dispozitie Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agentiei, la sectiunea „Investitii PNDR” in pagina dedicata fiecarei submasuri in parte. <