Televiziune în spațiul rural, cu 284.495 euro din fonduri europene
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Joi, 23 Septembrie 2010 16:01
Domenii - Fonduri europene

Un beneficiar va înființa, în județul Suceava, o televiziune rurală dedicată locuitorilor comunei Șcheia, cu fonduri europene nerambursabile contractate prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP).

Valoarea totală eligibilă a investiției este de 284.495 euro, din această sumă finanțarea nerambursabilă fiind de 199.147 euro, restul reprezentând cofinanțarea asigurată de către beneficiar. A fost solicitată finanțarea de 70% datorită faptului că în cadrul unei televiziuni dotările sunt foarte costisitoare, iar veniturile ating un nivel optim abia din al doilea an de utilizare, menționează APDRP.

 

 

În cadrul proiectului se vor achiziționa echipamente tehnologice, funcționale și pentru transport, utilaje specifice, se realizează montajul utilajelor tehnologice, etc.

Prin acest proiect, solicitantul de fonduri europene dorește realizarea unei televiziuni care are ca public-țintă strict populația din mediul rural și care să vină în sprijinul locuitorilor. Totodată, prin intermediul acestei televiziuni se urmărește și promovarea meșteșugurilor prin realizarea mai multor emisiuni pe această tematică. Accentuarea tradițiilor și a ocupațiilor specifice regiunii se datorează dorinței beneficiarului ca acestea să nu se piardă în contextul globalizării, întrucât ele reprezintă unicitatea poporului român. Acest lucru va ajuta și la orientarea profesională a tineretului din mediul rural.

Finanțarea acordată beneficiarului se încadrează în fondurile Măsurii 312 - “Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro – întreprinderi” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Activitățile pentru care beneficiarul solicită finanțare nerambursabilă prin APDRP se referă la producția cinematografică, video și programe de televiziune.

Emisiunile difuzate vor cuprinde problematica locuitorilor din zona rurală și difuzarea acestora în mediul rural se va realiza cu ajutorul unor rețele de televiziune locale deja existente.

Informațiile transmise în cadrul emisiunilor vor ajuta la educarea și emanciparea populației din mediul rural cât și la asigurarea unei alternative de petrecere a timpului liber prin intermediul programelor de muzică populară și a altor emisiuni de divertisment.

Proiectul este benefic și oportun pentru publicul-țintă din spațiul rural întrucât nicio altă televiziune locală sau națională nu se adresează cu predilecție populației rurale, în România existând aproximativ 7,5 milioane de gospodării, dintre care aproximativ o jumătate sunt în mediul rural.

Printre emisiunile preconizate a fi realizate se numără “Viața satului bucovinean”, un magazin social economic informativ, o emisiune de promovare a tradițiilor, datinilor și meșteșugurilor populare, alta de promovare a turismului rural (agroturism), o emisiune pentru minorități, una de consultanță economică pentru tinerii întreprinzători etc.

Realizarea investiției propuse va determina crearea a 8 locuri de muncă în spațiul rural contribuind la creșterea numărului de locuri de muncă și implicit a veniturilor adiționale. Personalul angajat va fi format din doi operatori TV, doi editori montaj video, doi redactori și doi realizatori de emisie.

Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi” se încadrează în Axa III – „Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale” a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale.

Obiectivele specifice ale Măsurii 312 sunt crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, creșterea valorii adăugate în activitățile non-agricole, crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală, prestate de către micro-întreprinderi.

Printre obiectivele operaționale se regăsesc crearea de micro-întreprinderi, dar și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol din spațiul rural. Alte obiective operaționale privesc încurajarea inițiativelor de afaceri promovate în special de către tineri și femei, încurajarea activităților meșteșugărești și a altor activități tradiționale, cât și reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 312 sunt micro-întreprinderile și persoane fizice neînregistrate ca agenți economici care se vor angaja însă ca până la data semnării contractului de finanțare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată și să funcționeze ca micro-întreprinderi.

Se pot finanța investițiile în activități non-agricole productive care privesc industria ușoară, precum  articolele de pielărie, încălțăminte, lână, blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc. Sunt, de asemenea, eligibile investițiile în activități de procesare industrială a produselor lemnoase – începând de la stadiul de cherestea (ex. mobilă), în mecanică fină, asamblarea mașinilor, producția de unelte și obiecte casnice, de ambalaje sau alte asemenea investiții.

Investițiile pentru dezvoltarea activităților meșteșugărești, de artizanat și a altor activități tradiționale non-agricole cu specific local au în vedere prelucrarea fierului sau a lânii, olăritul, brodatul, sau confecționarea instrumentelor muzicale tradiționale. Totodată, pot fi finanțate și activitățile de marketing – mici magazine de desfacere a propriilor produse obținute din aceste activități.

În ceea ce privește crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală, printre investițiile eligibile sunt cele pentru serviciile de croitorie, frizerie, cizmărie, dar și cele care asigură conectarea și difuzarea Internetului, mecanizarea, transportul – altele decât achiziția mijloacelor de transport.

Sunt, de asemenea, eligibile investițiile în protecția fitosanitară și însămânțare artificială a animalelor, în servicii pentru reparații mașini, unelte și obiecte casnice.

În cadrul Măsurii, sunt eligibile investițiile pentru producerea de energie regenerabilă prin achizitionarea de echipamente de producere a energiei din alte surse regenerabile decât biocombustibilii. Achziționarea echipamentelor echipamentelor pentru producerea de energie care utilizează energia solară, eoliană, hidraulică sau geotermică este permisă numai în scopul desfășurării activității economice pentru care beneficiarul este sau va fi autorizat.

 

Ultima actualizare în Duminică, 03 Octombrie 2010 12:52