Cererile de finanțare a investițiilor pentru modernizarea exploatațiilor agricole depășesc 350 de milioane de euro
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Miercuri, 10 Noiembrie 2010 13:39
Domenii - Fonduri europene

În cadrul celei de-a șaptea sesiuni de cereri de proiecte, ce s-a desfășurat în perioada 1 – 29 octombrie 2010, oficiile județene ale Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) au primit 325 de cereri de finanțare conforme, a căror valoare depășește cu 250 de milioane de euro suma totală alocată pentru această sesiune.

Astfel, valoarea totală (finanțare nerambursabilă și privată) a acestora este de peste 350 de milioane euro. Dintre acestea, 206 cereri de finanțare, în valoare de 171 de milioane euro, privesc investiții în sectorul vegetal și 119 cereri, cumulând 179 de milioane euro, vizează sectorul animal.

 

Cea mai mare cerere de fonduri europene nerambursabile pentru “Modernizarea exploatațiilor agricole” (Măsura 121) s-a înregistrat la Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (CRPDRP) 2 din Constanța. În această zonă, potențialii beneficiari au depus 99 de cereri de finanțare nerambursabilă, în valoare totală de peste 111 milioane de euro.

 

Pentru această sesiune au fost disponibile fonduri nerambursabile în valoare de 100 de milioane de euro, dintre care 40 de milioane de euro au fost alocați pentru sectorul vegetal iar 60 de milioane de euro pentru sectorul animal. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect din cadrul Măsurii 121 este de 1,6 milioane de euro.

Din martie 2008 și până în prezent, au fost depuse pentru a primi finanțare nerambursabilă din fondurile alocate măsurii de Modernizare a exploatațiilor agricole, 5.545 de cereri de finanțare conforme cu o valoare nerambursabilă de 2,1 miliarde euro. Dintre acestea, 1.834 de proiecte, însumând peste 720 de milioane de euro, au fost selectate pentru finanțarea investițiilor.

Pentru această măsură de investiții au fost încheiate până în acest moment 1.501 de contracte, în valoare de peste 521 de milioane euro.

Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” se încadrează în Axa I – „Creșterea competitivității sectorului agricol și silvic” și are ca obiectiv general creșterea competitivității sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane și a factorilor de producție și îndeplinirea standardelor naționale și a standardelor comunitare.

Obiectivele operaționale se referă la promovarea investițiilor în exploatațiile agricole din sectorul vegetal și de creștere a animalelor pentru realizarea de construcții noi și/ sau modernizarea construcțiilor agricole existente din cadrul acestora și a utilităților aferente, achiziționarea de mașini și utilaje noi, înființarea de plantații etc.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiți conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activități agricole – activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului – a căror exploatație este situată pe teritoriul țării, are o  dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE[1], și care este înregistrată în Registrul fermelor/ Registrul agricol. Astfel, pentru a beneficia de sprijin prin FEADR un solicitant trebuie să aibă ca obiect principal de activitate domeniul agricol, conform Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, respectiv codul CAEN 01xx.

Solicitantul trebuie să respecte următoarele:

- să fie persoană fizică sau juridică română cu capital privat

- capitalul/ acționariatul solicitantului eligibil poate fi atât integral din România cât și mixt sau integral străin;

- să acționeze în nume propriu.

- să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.

Toate activitățile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiție atât la faza de implementare a proiectului cât și în perioada de monitorizare și pentru care a primit punctaj la selecție, devin condiții obligatorii.

În caz că, la verificarea Cererilor de plată sau în perioada de monitorizare, se constată că aceste condiții nu se respectă, plățile vor fi sistate iar contractul va fi reziliat.

 

 


Ultima actualizare în Vineri, 12 Noiembrie 2010 09:17