APDRP primește proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri și creșterea valorii adaugate a produselor în perioada 1-30 iunie
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Marţi, 01 Iunie 2010 14:29
Domenii - Fonduri europene

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primește, în perioada 1 – 30 iunie 2010, cereri de finanţare a proiectelor pentru „Instalarea tinerilor fermieri” (Măsura 112) şi pentru „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” (Măsura 123).

Suma alocată pentru finanţarea proiectelor care pot fi depuse în această sesiune este de 50 milioane de euro pentru Măsura 112, respectiv 170 milioane de euro pentru Măsura 123.

Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 112 este de maxim 25.000 de euro pentru un tânăr fermier, iar pentru finanţarea unui proiect aferent Măsurii 123 sprijinul maxim nerambursabil este de trei milioane de euro.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiuni, pentru ambele măsuri de finanţare, este miercuri, 30 iunie 2010, ora 12:00.

Cererile de finanţare pentru proiectele de investiţii se depun la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP pe raza cărora se realizează investiţia.

Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul pentru care se solicită finanţare trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în Ghidul Solicitantului aferent fiecărei măsuri de finanţare în parte. Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina oficială de internet a APDRP, www.apdrp.ro sau pot fi obţinute gratuit de la sediile APDRP din fiecare regiune, judeţ, cât şi din Bucureşti.

Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” şi are ca obiective generale îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă şi îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură.

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri.

Obiectivele operaţionale se referă la creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.

Contribuţia publică aferentă Măsurii 112 este formată din 20%, contribuţia Guvernului României şi 80%, contribuţia Uniunii Europene.

Sprijinul acordat în cadrul măsurii are ca scop dezvoltarea exploataţiilor agricole, care produc în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă: are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE(Unitate de Dimensiune Economica. O UDE=1.200 euro); este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot solicita sprijin nerambursabil prin Măsura 112, sunt persoanele fizice; persoanele fizice înregistrate şi autorizate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare: individual  şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau asociaţi şi administratori unici ai unei Societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsura 123 se încadrează în Axa I„Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier” şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii întreprinderilor de procesare agroalimentare şi forestiere, prin îmbunătăţirea performanţei generale a întreprinderilor din sectorul de procesare şi marketing a produselor agricole şi forestiere, printr-o mai bună utilizare a resurselor umane şi a altor factori de producţie.

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive; adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute; îmbunătăţirea veniturilor întreprinderilor sprijinite prin creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi creşterea valorii adăugate a produselor forestiere precum şi a eficienţei economice a activităţii  microîntreprinderilor, prin dezvoltarea şi modernizarea  echipamentelor, proceselor şi tehnologiilor de prelucrare.

Atingerea acestor obiective se realizează prin investiţii corporale şi necorporale în cadrul întreprinderilor pentru: procesarea şi marketingul produselor agricole care procesează materii prime, incluse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor piscicole şi care obţin produse incluse în Anexa I; vezi adresa web a Autorităţii Naţionale a Vămilor http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/sectiuni.htm, pentru încadrarea corectă a materiilor prime şi produselor finite; procesarea şi marketingul produselor agricole care procesează materii prime, incluse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor piscicole şi care obţin produse neincluse în Anexa I şi care fac obiectul unei Scheme de ajutor de stat.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 123 sunt persoane fizice autorizate şi persoane juridice înregistrate în baza legislaţiei din România ca micro-întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii (în conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003) şi alte întreprinderi, astfel:

Pentru investiţiile vizând creşterea valorii adăugate a produselor agricole: micro-întreprinderi şi Întreprinderi Mici şi Mijlocii – definite în conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003, respectiv în conformitate cu Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare; alte întreprinderi care nu sunt micro-întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, care au mai puţin de 750 angajaţi sau cu o cifră de afaceri care nu depăşeşte 200 milioane Euro – definite în conformitate cu art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005; cooperative agricole de procesare a produselor agricole – constituite conform Legii nr. 566/2004; societăţi cooperative de valorificare – constituite conform Legii nr. 1/2005; asociaţii familiale – constituite conform Legii nr. 300/2004 cu modificările şi completările ulterioare sau înfiinţată în baza OUG nr. 44/16 aprilie 2008; grupuri de producători constituite conform Ordonanţei nr. 37/2005 cu modificările şi completările ulterioare, care au ca scop comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice şi aparţin următoarelor forme juridice: societăţi comerciale - constituite conform Legii nr. 31/1990 şi cooperative agricole de procesare a produselor agricole, constituite conform Legii nr. 566/2004.

 

Ultima actualizare în Marţi, 01 Iunie 2010 14:52