Peste 470 de proiecte vor fi finanțate suplimentar pentru dezvoltarea de mici afaceri în mediul rural
PDF Email
Scris de agro-consultanta.ro
Luni, 21 Iunie 2010 10:23
Domenii - Fonduri europene

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) va încheia contracte de finanțare pentru încă 473 de proiecte de investiții din cadrul Măsurii 312 – Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013. Valoarea nerambursabilă a acestor proiecte este de peste 80 de milioane de euro.

Astfel, vor primi finanțare toate proiectele declarate eligibile, dar care nu au fost selectate pentru finanțare și care au întrunit cel puțin 80 de puncte în procesul de selecție. Proiectele care vor fi finanțate au fost depuse în sesiunile de licitație din octombrie – noiembrie 2009, respectiv noiembrie – decembrie 2009.

 

 

Această suplimentare s-a făcut de către Autoritatea de Management pentru PNDR în urma analizei sumelor rămase din alocările financiare aferente Măsurii 312 până în prezent. Totodată, s-a avut în vedere faptul că numeroase proiecte au primit un punctaj foarte mare, ceea ce arată o viabilitate economico-financiară ridicată și, în consecință, li s-a oferit solicitanților oportunitatea de a implementa aceste afaceri.

Pentru Măsura 312 au fost depuse, în sesiunea octombrie – noiembrie, 919 proiecte conforme, cu valoarea de 216,41 milioane de euro. Dintre acestea au fost selectate pentru finanțare 328 de proiecte.

S-au contractat 684 de proiecte în valoare de aproape 100 de milioane de euro

În cadrul sesiunii din noiembrie – decembrie 2009 au fost depuse la Oficiile Județene ale APDRP 1.137 proiecte conforme, dintre care au fost selectate pentru contractare 455 de proiecte.

Din momentul lansării Măsurii 312 au fost depuse 2.200 de proiecte conforme, cu valoarea de 336,49 milioane de euro, din care au fost selectate spre finanțare 909 proiecte. Până în prezent sunt contractate 684 de proiecte în valoare de aproape 100 de milioane de euro. La aceste contracte se vor adăuga și cele 473 de cereri de finanțare selectate suplimentar.

Finanțarea nerambursabilă în cadrul acestei Măsuri poate ajunge până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiției, dar nu va putea depăși 200.000 de euro. Fondurile europene nerambursabile acordate prin Măsura 312 pot sprijini peste 200 de activități eligibile, care vor fi dezvoltate numai în mediul rural.

Beneficiarii selectați pentru finanțare vor fi notificați în scris de către personalul APDRP în vederea semnării contractului la sediile Centrelor Regionale de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Activități finanțate prin măsura „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi”

Măsura 312 „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi” se încadrează în Axa III „Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale” a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale.

Obiectivele specifice ale Măsurii 312 sunt crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, creșterea valorii adăugate în activitățile non-agricole, crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală, prestate de către micro-întreprinderi.

Printre obiectivele operaționale se regăsesc crearea de micro-întreprinderi, dar și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol din spațiul rural. Alte obiective operaționale privesc încurajarea inițiativelor de afaceri promovate în special de către tineri și femei, încurajarea activităților meșteșugărești și a altor activități tradiționale, cât și reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Beneficiarii Măsurii

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 312 sunt micro-întreprinderile și persoane fizice neînregistrate ca agenți economici care se vor angaja însă ca până la data semnării contractului de finanțare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată și să funcționeze ca micro-întreprinderi.

Investițiile în activități non-agricole productive care privesc industria ușoară. Spre exemplu  articolele de pielărie, încălțăminte, lână, blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc. Sunt, de asemenea, eligibile investițiile în activități de procesare industrială a produselor lemnoase – începând de la stadiul de cherestea (ex. mobilă), în mecanică fină, asamblarea mașinilor, producția de unelte și obiecte casnice, de ambalaje sau alte asemenea investiții.

Investițiile pentru dezvoltarea activităților meșteșugărești, de artizanat și a altor activități tradiționale non-agricole cu specific local au în vedere prelucrarea fierului sau a lânii, olăritul, brodatul, sau confecționarea instrumentelor muzicale tradiționale. Totodată, pot fi finanțate și activitățile de marketing – mici magazine de desfacere a propriilor produse obținute din aceste activități.

În ceea ce privește crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală, printre investițiile eligibile sunt cele pentru serviciile de croitorie, frizerie, cizmărie, dar și cele care asigură conectarea și difuzarea Internetului, mecanizarea, transportul – altele decât achiziția mijloacelor de transport.

Sunt, de asemenea, eligibile investițiile în protecția fitosanitară și însămânțare artificială a animalelor, în servicii pentru reparații mașini, unelte și obiecte casnice.

În cadrul Măsurii, va fi sprijinită achiziționarea de echipamente de producere a energiei din surse regenerabile, altele decât biocombustibilii, însă numai ca parte componentă a proiectelor de investiții sprijinite prin această măsură.

 

Ultima actualizare în Luni, 21 Iunie 2010 10:30