Un producător român de inputuri pentru agricultura ecologică va lansa pe piaţă prima gamă completă de fitosanitare şi îngrăşăminte ecologice din Europa, sub formă de tablete efervescente, care revoluţionează felul în care erau tratate până acum culturile agricole ecologice, scrie Adevarul.ro.
Pentru realizarea tabletei efervescente, producătorii români au colaborat cu cercetători din Marea Britanie, Croaţia, Ungaria şi Lituania. Noul produs utilizează tehnologia BioChain, care permite prezenţa a 4-6 substanţe active într-o tabletă, se dizolvă complet în maximum 60 de secunde, fără depuneri sau reziduuri şi nu prezintă risc de fermentare şi degradare la căldură, cum se întâmplă în cazul majorităţii inputurilor ecologice. Un alt avantaj major al tabletei efervescente constă în eficientizarea transportului în câmp şi reducerea semnificativă a spaţiului de depozitare – un flacon de 1,2 kilograme devine o tabletă efervescentă de 250 grame. În plus, termenul de valabilitate al produselor poate creşte de la 3-6 luni la 5-7 ani.
„Gama noastră completă de produse conţine tratament de sămânţă, tratamente fitosanitare, îngrăşământ de sol şi îngrăşăminte foliare şi poate acoperi toate nevoile unei culturi ecologice. Fiecare agricultor care va folosi aceste produse va beneficia de consiliere de la momentul însămânţării şi până la recoltat”, a precizat Vlad Popescu, director general Norofert Organics. „Toate produsele pe care le propunem acum sunt în patent pending naţional şi internaţional. Începând cu anul 2019 vom fi prezenţi şi pe pieţe din alte ţări, precum Spania şi Croaţia. România este o piaţă bună şi în creştere pentru agricultura ecologică, dar pentru că în acest moment deţinem produse competitive la nivel european, prin aceste tablete efervescente putem să realizăm o dezvoltare rapidă şi în afara ţării”, a declarat Mugurel Gabriel Ionel, director executiv al companiei producătoare.
Tehnologia BioChain are caracter preventiv, foloseşte îngrăşăminte şi fito-sanitare 100% organice, formulate pe bază de materii prime vegetale, animale, bacterii şi microorganisme din natură, benefice plantelor şi solului şi este în totalitate ecologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *