România nu a transmis, în 2010, spre aprobare CE niciun program de informare şi promovare a produselor agricole
PDF Email
Scris de Lidia Truica
Marţi, 20 Iulie 2010 12:48
Piete - Piete de produse

România nu a transmis, în 2010, spre aprobare CE niciun program de informare şi promovare a produselor agricole pe pieţele ţărilor terţe (care nu sunt membre UE), potrivit datelor transmise, pentru agro-consultanta.ro, de Agenția de de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Termenul până la care propunerile puteau fi transmise Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)  a fost 31 martie, urmând ca propunerile preselectate la nivel national să fie înaintate până pe 30 iunie 2010, pentru evaluare și selectie finală,  Comisiei Europene. Aceasta decide până cel târziu la 30 noiembrie 2010 care sunt programele pe care le poate cofinanța.

 

 

Potrivit APIA, acțiunile de informare și promovare a produselor agricole se realizează conform dispozițiilor legale comunitare și naționale, în baza a două proceduri distincte. Prima vizează promovarea vinurilor pe piețele țărilor terțe, ca măsură de sprijin în cadrul Programului Național Suport în sectorul viti-vinicol, conform Ordinului MADR nr. 218/2009, cu modificările și completările ulterioare. Propunerile de programe se depun la MADR, instituție care aprobă programele eligibile și comunică APIA rezultatul selecției, pentru încheierea contractelor cu beneficiarii.

Cea de-a doua vizează acțiunile de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe, în conformitate cu prevederile OUG nr. 76/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 36/2009.

Propunerile de programe se depun tot la MADR, care realizează o preselecție la nivel național a programelor eligibile și le transmite Comisiei Europene în vederea aprobării. Comisia Europeană aprobă prin Decizie programele pentru care asigură cofinanțare și notifică această decizie statelor membre în vederea încheierii contractelor cu beneficiarii.

În anul 2009, în cadrul celor două sesiuni de depunere a propunerilor de programe, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a aprobat șase programe privind promovarea vinurilor pe piețele țărilor terțe, în cadrul Programului Național Suport, însă doar cinci dintre solicitanți au încheiat cu APIA contracte pentru punerea în aplicare a acestor programe.

De asemenea, MADR a preselectat la nivel național și a transmis Comisiei Europene trei propuneri de programe de promovare a produselor agricole pe piețele țărilor terțe, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 501/2008, respectiv: o propunere multi-țări (România-Grecia) privind informarea și promovarea fructelor și legumelor procesate în Rusia, Ucraina, Norvegia, Argentina – propunere acceptată de către Comisia Europeană; o propunere de program privind promovarea produselor procesate din cereale - propunere respinsă de Comisia Europeană; o propunere de program privind promovarea produselor procesate din carne - propunere respinsă de Comisia Europeană.

„În anul 2010 România nu a transmis spre aprobare Comisiei Europene niciun program de informare și promovare a produselor agricole pe piețele ţărilor terțe. Precizăm că pentru măăsura de sprijin reglementată de Ordinul MADR nr. 218/2009 până la data de 24 august inclusiv suntem în perioada de depunere a programelor de promovare a vinurilor pe piețele țărilor terțe”, a precizat pentru agro-consultanta.ro APIA.

Referitor la sumele plătite beneficiarilor, APIA menționează că în anul 2009 a fost plătită în avans suma de 86.989 de euro, în cadrul unui program de informare și promovare a vinurilor pe piaţa Thailandei.

Sumele anuale estimative ce pot fi cheltuite pentru promovarea vinurilor în cadrul Programului Național Suport, notificate Comisiei Europene sunt următoarele : 525.000 euro pentru anul financiar 2009/2010; 895.000 euro pentru anul financiar 2010/2011; 816.000 euro pentru anul financiar 2011/2012; 600.000 euro pentru anul financiar 2012/2013.

În funcţie de evoluţia programelor pe pieţele ţărilor terţe şi de tendinţele în cadrul celorlalte măsuri pentru care se acordă sprijin financiar comunitar, aceste sume pot fi modificate de două ori pe an (1 martie, 30 iunie), în limita sumei totale anuale de 42,1 milioane euro, prevăzută în Programul Naţional Suport.

În ceea ce privește programele de informare și promovare a produselor agricole, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 501 /2008 bugetele indicative pentru diferite sectoare sunt prevăzute în Anexa III, iar în Anexa II, partea B a aceluiași reagulament este cuprinsă lista piețelor terțe unde pot fi realizate acțiuni de promovare.

Pentru România, în cazul programului de informare și promovare privind fructele şi legumele procesate aflat în derulare, țările în care se face promovarea sunt: Rusia, Ucraina, Norvegia.

Cu privire la programele privind promovarea vinurilor depuse în cadrul Programului Naţional Suport, țările în care în cursul anului trecut s-au derulat acțiuni de informare și promovare au fost: Thailanda, China, Japonia, Rusia.

Pentru anul acesta, sunt considerate prioritare acțiunile realizate în Statele Unite ale Americii, Rusia, China inclusiv Hong-Kong, Coreea de Sud, India, Japonia, Israel, Canada, Taiwan, Singapore, Elveția. Nu este exclusă posibilitatea realizării acțiunilor de promovare în oricare alte țări terțe.

Acţiunile de informare şi promovare au drept obiect produsele agricole şi metodele lor de producţie, precum şi produsele alimentare pe bază de produse agricole, fără să fie orientate în funcţie de anumite mărci comerciale şi fără să încurajeze consumul unui produs datorită originii specifice a acestuia. Originea produsului care face obiectul acţiunilor poate fi însă indicată atunci când aceasta reprezintă o denumire conferită în temeiul legislaţiei comunitare.

Acțiunile de informare și de promovare a produselor agricole și a metodelor de producție ale acestora, precum și a produselor alimentare pe bază de produse agricole, desfășurate pe piața internă sau în țările terțe, menționate la articolul 2 din Regulamentul European privind acțiunile de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe, pot fi finanțate integral sau parțial din bugetul comunitar.

Acțiunile de promovare menționate de Regulament sunt: acțiuni privind relațiile cu publicul, acțiuni de promovare și publicitate, în special destinate să evidențieze caracteristicile intrinsece și avantajele produselor comunitare, îndeosebi din perspectiva calității, a securității alimentelor, a metodelor specifice de producție, a valorii nutritive și a aspectelor sanitare, a etichetării, a bunăstării animale și a protecției mediului. De asemenea, sunt campanii de informare, în special privind sistemele comunitare referitoare la denumirile de origine protejate (DOP), la indicațiile geografice protejate (IGP), la specialitățile tradiționale garantate (STG) și la agricultura ecologică, precum și privind alte sisteme comunitare referitoare la normele de calitate și de etichetare a produselor agricole și a produselor alimentare și privind simbolurile grafice prevăzute de legislația comunitară aplicabilă.

Ultima actualizare în Sâmbătă, 04 Decembrie 2010 15:54