„În România este compromisă ideea de asociere. Mai ales de cooperativă!”. Această paradigmă este pe cale să fie schimbată odată cu nevoia tot mai mare de a găsi soluții pentru desfacerea produselor, dar și a apariției unei noi generații de fermieri. Asocierea în cooperative poate fi soluția. Dar în cooperative autentice, pornite de la baza, și nu creăm mai întâi cooperativa și apoi recrutam membri, cărora le asigurăm desfacerea. Căci, ce ar insemna asta? Să apară o nouă specie de intermediari. Samsari moderni, care sub umbrela denumirii de cooperativă nu vor face altceva decât să controleze în continuare piața în timp ce producătorii nu se vor alege cu nimic. Își vor vinde în continuare marfa pe nimic, bucuroși că nu au rămas cu ea nevândută, dar săraci pentru că profiturile vor ajunge tot în conturile intermediarilor.

Așadar, dragi fermieri, dacă vreți să vă faceți cooperative, luați voi inițiativa, organizați-vă, câștigați-vă locul pe care îl meritați. Și dovadă că se poate stau mai multe cooperative care, chiar dacă sunt mici, membri au pus în comun ce aveau și au reușit. Noi va susținem!

Dacă aveți o cooperativa care a reușit, scrieti-ne și vom prezenta povestea voastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *